Hanul Lui Manuc - istoric

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

24.10.2014

Adauga la favorite

1.014 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Hanul Manuc (sau Hanul lui Manuc), este o cladire veche din Bucuresti, important obiectiv turistic si monument istoric. Intemeietorul sau, Manuc Bei (Manuc Marzaian), s-a nascut in 1769 la Rusciuc. In vremea sultanului Mustafa al IV-lea obtine demnitatile de dragoman si bei. In anul 1808 este numit Bei al Moldovei.

Hanul Manuc este locul unde a fost semnat Tratatul de la Bucuresti din 1812 in urma caruia a rezultat ocuparea teritoriului Principatului Moldovei dintre Siret si Nistru de catre Imperiul Rus.
In 1806, Manuc ajunge in capitala Tarii Romanesti, si este silit sa se stabileasca aici pe termen lung din pricini legate de razboiul ruso-turc. In a doua jumatate a aceluiasi an incepe constructia hanului, ce va fi terminata in 1808. La vremea aceea, arhitectura sa era destul de inovativa, deoarece Manuc dorea ca hanul sau sa nu aiba alura de fortareata a celor din secolul al XVIII-lea.

Terenul pe care este construit a apartinut, pana la sfarsitul secolului al XVIII-lea, Curtii domnesti. Odata cu acest teren Manuc Bei mai cumpara si alte mosii: Dragomirestii din Vale, Dragomirestii din Deal, Curtea Veche, Bolasca, Tramudeasca, Giulesti, Popesti, Mudurgan, Brobodet, Hagi-Gheorghe, Cuhnesti, si altele, pomenite in testamentul sau din 1815.

Arhitectura exacta a hanului in configuratia sa initiala nu se cunoaste, insa, din descrierile de la inceputul secolului al XIX-lea reiese ca la subsol se aflau 15 pivnite boltite, la parter existau 23 de pravalii, doua saloane mari, zece magazii, camere de servitori, bucatarii si un tunel in care incapeau cam 500 de persoane. Etajul dispunea de 107 odai, cele mai multe folosite pentru oaspeti. In curtea interioara exista o cafenea si o mica gradina cu fantana arteziana. Intre fatada dinspre Dambovita si rau se costruise un chei de piatra, lat de peste un metru. Mai tarziu, dupa ce Dambovita a fost canalizata pentru deschiderea Halei de Carne, langa aceasta fatada s-au mai adaugat cateva pravalii.
Dupa terminarea razboiului ruso-turc, Manuc se muta cu familia sa la mosia Hincesti. Distanta mare il impiedica acum sa mai traga toate foloasele de pe urma hanului, astfel ca hotaraste sa il vanda. Incepe sa faca demersuri pentru vanzare la sfarsitul anului 1816, dar moare in imprejurari incerte la 20 iunie 1817, posibil printr-un accident de calarie, inainte de a gasi un cumparator. Deoarece toti copii sai erau minori la acea vreme, averea este administrata de o epitropie. Cea mai mare parte a averii se afla in Tara Romaneasca si era greu de administrat, asa ca epitropii mostenitorilor decid sa arendeze toate proprietatile.

In decembrie 1827, toate averile din Tara Romaneasca, inclusiv hanul, sunt luate in arenda de Dimitrie D. Dedu si Nicolae Alexiu.
Hanul este cumparat de pitarul Dimitrie Iconomidis (Economu), in asociere cu alte doua persoane. Dimitrie moare in 1854, lasandu-si averea prin testament, impartita egal celor trei copii. Acestia continua sa exploateze hanul pana in 1860, cand il dau in arenda lui Milan Lomovici. Contractul de arenda nu cuprindea toate incaperile hanului, si avea o valabilitate de patru ani, cu termen la 23 aprilie 1864. Dintre clauzele acestui contract se remarca una, destul de atipica pentru acele vremuri:[necesita citare]

„Se indatoreaza dumnealui a se purta cu toata ceruta complezenta, atat catre pasageri, cat si ceilalti chiriasi anuali ai hanului, dand fiecaruia onoarea ce merita, ca prin acest mijloc sa nu se sminteasca reputatia hanului."

Hanul lui Manuc pictat de Lancelot in 1860
Pictorul francez Dieudonne Auguste Lancelot a vizitat pe la 1860 Bucurestiul si cu aceasta ocazie a imortalizat imaginea unei zile obisnuite la Hanul Manuc. In insemnarile sale, el nota:

„Oamenii cu nervii delicati, cu pielea subtire, vor face bine sa nu intre in acest han, dar curiosii, doritorii de a cunoaste trecutul, vor avea ce sa vada. S-a pastrat neatinsa prima sa fizionomie, intunecata din nenorocire de necuratenie.
Cele doua randuri de galerii care leaga intre ele patru mari corpuri de case, scara cea mare care serveste cele doua caturi, foarte eleganta, sub un chiosc cu acoperis tuguiat si cu capriori ieseti afara sunt impodobite cu stalpi si cu balustrade de un gust frumos si cu finete lucrate. Am putea zice ca e un palat de lemn; ar merita sa fie restaurat, ceea ce nu ar costa prea mult, si sa i se dea o destinatie mai buna.[...] Galeriile in care se deschid odaile servesc de loc de plimbare si de sali comune. Sub ochii tuturor, fiecare face ca la el acasa
In 1861 sau 1862 stabilimentul este vandut din nou, de aceasta data proprietar devenind Lambru Vasilescu. Acesta investeste in reparatia cladirii si ii schimba numele in "Marele Hotel Dacia" ("Grand Hotel de la Dacie"). Acesta dispunea acum de doua sali mari, care in curand au inceput sa fie folosite pentru petreceri ale lumii bune a Capitalei si pentru diferite evenimente mondene. Incepand cu iarna anului 1878 in aceste sali au inceput sa fie organizate spectacole de teatru de catre I. D. Ionescu. In 1879 la Hotelul Dacia a avut loc spectacolul sustinut de iluzionistului american James Lwone, care a atras o mare multime. De trei ori pe saptamana aveau loc baluri mascate, si ele de un real succes, datorat in mare parte violonistului Ludovic Wiest, care conducea orchestra.
Hanul a gazduit pe demnitarii care au purtat negocierile de pace ce aveau sa puna capat razboiului ruso-turc (1806-1812), precum si convorbirile preliminare. Sala Dacia a gazduit, in anii de dinaintea primului razboi mondial, intalnirile politicienilor care doreau intrarea in razboi si unirea Romaniei cu Transilvania si Bucovina (Take Ionescu, Octavian Goga, Barbu Stefanescu Delavrancea, Nicolae Filipescu s.a.)

Cadirea a fost supusa unor restaurari importante in anii: 1848, 1863, 1966-1970, 1991–1992 si 2009.

Hanul Lui Manuc - istoric

Semnaleaza o problema