Japonia antica

Adauga la playlist

Adaugat de Cozana

12.04.2018

Adauga la favorite

717 vizualizari

Nota film: 0 / 5 (0 voturi )

Trebuie sa fii autentificat
pentru a salva filmele favorite

Preistoria este acea portiune din trecutul uman care precede documentele scrise si poate fi cunoscuta doar prin cercetarea arheologica. Era preistorica in Japonia incepe in epoca pleistocen (era glaciara), cand grupuri umane de pe continentul asiatic au ocupat pentru prima data arhipelagul japonez, si dureaza pana in primele secole ale erei noastre, cand fapte din Japonia au inceput a fi mentionate de catre istoricii dinastiilor chineze. Perioadele pe care arheologii le folosesc, in mod traditional, pentru a diviza istoria Japoniei, sunt subdiviziuni arbitrare ale trecutului tarii, limitele acestor perioade fiind in mod frecvent schimbate de noile descoperiri arheologice.

Perioada paleolitica (kyusekki jidai), numita de asemenea perioada preceramica, este caracterizata prin ramasite materiale, in special unelte formate prin cioplirea pietrelor, datand dinainte de anul 10.000 i.e.n. In literatura de specialitate exista o mare controversa referitoare la data cand aceasta epoca incepe, adica, momentul in care oamenii au ocupat pentru prima data insulele japoneze; sfarsitul acestei perioade fiind marcat de primele elemente de olarit neolitice.

Factorii geologici si naturali formeaza un fundal important pentru studiul culturilor din pleistocenul japonez. In primul rand, ordonarea cronologica a ramasitelor din paleoliticul japonez se bazeaza pe informatii referitoare la stratificatia solului. In al doilea rand, schimbarile climei si scaderea nivelului marii au alterat in mod dramatic aspectul si forma tarii, fiind necesara astfel interpretarea dovezilor arheologice. De-a lungul pleistocenului tarziu, insula Hokkaido (nordul Japoniei) era o continuare a campiei cu clima rece a Siberiei; pe cand schimbarea climei era mai putin simtita in sudul Japoniei. Scaderea nivelului marii a expus recifurile de pe coastele de vest ale Japoniei, formandu-se astfel legaturi periodice, mai ales intre anii 20.000-18.000 i.e.n., intre peninsula Coreea si insula Kyushu (sudul Japoniei) precum si cu vestul insulei Honshu (centrul Japoniei). Diferenta climaterica din aceste zone si faptul ca erau legate cu diferite parti ale continentului asiatic a fost cauza pentru care in nordul si sudul Japoniei s-au format, de-a lungul paleoliticului, sfere de cultura separate.

Primele artefacte ale paleoliticului japonez au fost descoperite pentru prima data de catre arheologul amator Aizawa Tadahiro, in anul 1946. Incepand cu aceasta data, in Japonia au fost descoperite mai mult de 1.000 de situri arheologice datand din pleistocen. Marea majoritate a acestor situri ofera doar o privire de ansamblu asupra perioadei, dar recent au fost descoperite cateva ramasite arheologice care aduc noi elemente referitoare la aceasta perioada. Cateva situri au pastrat unelte din os sau ramasite animale care pot ajuta la reconstruirea peisajului paleolitic, dar cu toate acestea se cunoaste prea putin despre modul de viata al locuitorilor arhipelagului. Situri in care stratificarea solului din perioada paleolitica sa fie clara, precum cel de la Nogawa din regiunea Kanto, sunt rare, fiind totodata dificila datarea acestor situri prin metoda carbonului. Stabilirea cronologiei culturilor are, deci, tendinta sa se bazeze pe analiza detaliilor si a tipologiilor artefactelor din piatra atribuite acestei perioade.

Denumirea de “paleolitic timpuriu" a fost data unui mic numar de unelte neslefuite, mai vechi de 30.000 de ani, unele dintre ele datand poate din ultima perioada interglaciara (100.000-70.000 i.e.n.). Descoperite in Pestera Fukui si Sozudai din Kyushu, precum si in tumultul Kanto apartinand sitului Iwajuke si Hoshino (aflate in nordul campiei Kanto) aceste unelte neslefuite au fost comparate cu cele descoperite in Zhoukoudian (Chou-k’ou-tien) si alte situri din nordul Chinei. “Poduri de pamant" scoase la iveala de scaderea nivelului marii ar fi putut permite contactul uman intre China si Japonia, dar cercetatorii nu au cazut inca de acord asupra perioadei in care insulele japoneze au fost habitate pentru prima data. Multi arheologi japonezi si straini neaga vehement vechimea uneltelor, stabilita in primul rand prin asimilare cu cele de pe continentul asiatic.

Ramasitele paleoliticului tarziu (cca. 28.000 – cca. 10.000 i.e.n.) sunt in mod dramatic diferite de cele din paleoliticul timpuriu. Aproximativ dupa anul 28.000 i.e.n., se observa o crestere rapida a numarului culturilor arheologice, timp in care uneltele din piatra din nordul Japoniei sunt fabricate folosind o noua tehnica de slefuire, bazata pe folosirea uneltelor ascutite, asemanatoare celor folosite de catre oamenii din Eurasia, in paleolitic. Insa mici diferente exista in tehnica de prelucrare a acestora, semnificatia acestor diferente fiind interpretata diferit de catre oamenii de stiinta, rezultand pareri contrare referitoare la relatiile Japoniei cu continentul, in paleolitic. Una din teorii interpreteaza noul tip de unelte ca un produs al dezvoltarii, propunand astfel ideea ca Japonia a format o cultura aparte, cu toate ca nu a fost izolata de continent. O alta scoala de gandire vede aceasta inovatie, in domeniul fabricarii uneltelor, ca o infuzie din exterior, prin legatura cu continentul. Au existat legaturi de netagaduit intre Hokkaido si Siberia, iar asemanarile intre artefacte sugereaza ca Japonia de sud a avut contacte cu zonele ce azi desemneaza China de nord si Manciuria. In mod evident, a avut loc si o dezvoltare independenta de influentele exterioare, iar relativa saracie de date arheologice pentru regiunile continentale face dificil studiul asemanarilor dintre ramasitele materiale din arhipelag si cele de pe continent.

Daca inrudirea culturilor din paleoliticul japonez este neclara, tot la fel de putine lucruri se pot spune si despre modul de viata al oamenilor din aceasta perioada care au locuit pe teritoriul actual al Japoniei. Oamenii din paleolitic probabil au ocupat zone intinse pe coastele Japoniei, expuse de scaderea nivelului marii in timpul ultimei perioade din pleistocen. Oricum, nivelul de astazi al marii a inundat aceste zone, rezumand accesul cercetatorilor numai la culturile arheologice care au supravietuit pana astazi in zonele de campie si deal. Aceste culturi se pare ca au fost create de mici grupuri migratoare care aveau diferite activitati bazate in special pe vanatoare si cules. Uneltele de calitate din piatra erau schimbate cu altele de la mari distante; de exemplul roca vulcanica, obsidianul, care se gasea in prefectura Nagano a fost prelucrata de grupuri aflate la periferia Tokyo-ului de azi. Se pare ca o caracteristica a acestei perioade a fost uniformitatea culturilor pe zone largi.

Perioada paleolitica este, deci, caracterizata de trei elemente: scaderea nivelului marii si formarea de asezaminte pe coastele Japoniei, legatura dintre arhipelag si continent si perfectionarea uneltelor din piatra.

In perioada Jomon (cca. 8.000 i.e.n. – cca. 300 i.e.n.) principalele ocupatii sunt identificate cu vanatoarea si culesul, iar ca o caracteristica a arhipelagului japonez, utilizarea frecventa a resurselor marine. Din punct de vedere literal, numele acestei perioade provine din cuvintele jo=impletitura si mon=ornament.

Populatia indigena

Populatia indigena se numeste ainu fiind azi pe cale de disparitie (au mai ramas cca. 20.000). Acestia traiesc azi in sudul insulei Sahalin, in arhipelagul Kurilelor si in nord-vestul insulei Hokkaido. Posedau o organizare sociala patriarhala si poligama si aveau o religie bazata pe cultul ursului.

Originile civilizatiei japoneze

Originile civilizatiei japoneze se pierd in negura timpului. 11 februarie 660 BC este considerata data traditionala cand Japonia a fost fondata de imparatul Jimmu Tenno. Aceasta este numai versiunea istoriei japoneze datand de la primele inregistrari scrise din secolele al saselea respectiv al optulea cand tara a adoptat alfabetul chinez. In aceasta perioada mai multi imparati se luptau pentru putere. Cu scopul de a-si legitima pretentiile la tron ei au comandat poetilor de curte sa scrie mai multe colectii de poeme in care pretindeau ca au mostenit puterea direct de la zeita soarelui Amaterasu ( care a ramas inca cea mai venerata zeita a panteonului Shinto ), cu medierea nepotului ei Ninigi lui Jimmu Tenno, despre care se afirma ca este unul dintre stramosii familiei imperiale japoneze. Acest mit propagandistic a fost preluat de istoricii din secolul al XIX lea si a devenit un pilon fundamental al ideologiei nationaliste japoneze Kokutai.

Izvoare chineze mai credibile descriu o tara "Wa" condusa de mai multe familii - fiecare avand zeitati proprii. Studii recente de antropologie arata ca stramosii japonezilor par sa fi emigrat din Siberia ori Polinezia.

Cronologia Perioadei Yayoi

Perioada Yayoi (cca. 300 i.e.n. – cca. 300 e.n.) desemneaza momentul in care agricultura ia o amploare deosebita, culminand cu aparitia primelor forme de organizare politica in unele zone ale arhipelagului. Perioada a fost numita dupa situl arheologic din Tokyo, unde au fost descoperite pentru prima oara produsele olaritului japonez realizate cu roata olarului. Aceasta perioada este urmata de perioada Kofun sau Yamato (cca. 300-700), trecandu-se astfel intr-o noua perioada a istoriei, protoistoria.

Cronologia Perioadei Yamato

Apoximativ in anul 405, curtea japoneza a adoptat oficial sistemul de scriere chinezesc. In secolul al saselea budismul a patruns in tara adus de imigranti coreeni. Aceste doua evenimente au revolutionat cultura japoneza si au marcat inceputul unei lungi perioade de influenta culturala chineza. De la stabilirea primei capitale la Nara (ulterior aceasta se va muta la Kyoto) in 710 pana in 1867 imparatii erei Yamato au domnit doar cu numele, aveau doar o valoare simbolica, caci puterea apartinea nobililor de la curte, regentilor sau shogunilor (guvernatori militari ai provinciilor japoneze).

Japonia antica

Semnaleaza o problema