Ecaterina cea Mare - Imparateasa Rusiei
Trebuie sa fii autentificat pentru a salva filmele favorite
Ecaterina cea Mare avea doar treizeci si trei de ani cand a urcat pe tronul Rusiei, dar isi insusise o educatie si o experienta considerabile. Printesa nascuta in micul principat german Anhalt-Zerbst, viitoarea imparateasa a Rusiei a crescut intr-un mediu modest, dar cultivat.
Curtea de la Anhalt-Zerbst, ca multe alte curti europene din secolul al XVIII-lea, era puternic influentata de cultura franceza, si Ecaterina incepuse sa citeasca inca din copilarie carti frantuzesti. In 1744, la varsta de cincisprezece ani, a venit in Rusia, pentru a se casatori cu Petru de Holstein-Gottorp si pentru a se pregati sa fie sotia unui suveran rus.
Anii 1744 – 1762 au fost grei pentru Ecaterina. Petru s-a dovedit a fi un sot mizerabil, iar pozitia printesei germane la curtea imperiala era destul de izolata si nesigura. La aceste dificultati ale Ecaterinei s-a adaugat faptul ca mama ei fusese descoperita ca fiind agentul lui Frederick cel Mare, fiind nevoita sa paraseasca Rusia.
Si totusi, viitoarea imparateasa a facut mult mai mult decat pur si simplu sa supravietuiasca la curte. In afara de faptul ca trebuise sa treaca la ortodoxism pentru a se putea casatori cu Petru, ea a inceput sa studieze limba si literatura rusa si sa adune cunostinte despre noua ei tara. In acelasi timp, ea a inceput sa citeasca opera unor filosofi ca Voltaire, Montesquieu si altii, pentru care o pregatisera lecturile ei din literatura franceza. Interesul Ecaterinei pentru iluminism avea sa constituie un aspect important al domniei sale.
Tanara printesa s-a adaptat cu dibacie la noul ei mediu, facandu-si prieteni si castigand multa afectiune si popularitate la curte. Simuland inocenta si supunere, ea a participat la intrigile si comploturile politice, avand grija sa nu fie descoperita, si a organizat lovitura de stat din vara anului 1762, care a dus la abdicarea si apoi la moartea sotului ei si care i-a permis sa devina imparateasa Ecaterina a II-a.
Personalitatea si caracterul Ecaterinei cea Mare au impresionat pe multi dintre contemporanii sai, precum si pe comentatorii de mai tarziu. O femeie exceptionala, Ecaterina era foarte inteligenta, poseda un talent natural de a administra si guverna, insotit de un simt practic remarcabil, o energie neobosita si o vointa de fier.
Pe langa faptul ca era o persoana hotarata, ea era de asemenea curajoasa si optimista: Ecaterina credea ca poate invinge toate piedicile, si de cele mai multe ori a avut dreptate. Stapanirea de sine, abilitatea in discutii si propaganda si o manipulare inteleapta a oamenilor si a imprejurarilor pentru a servi scopurilor ei erau alte calitati ale acestei imparatese neobisnuite.
Ea singura a afirmat ca ambitia a fost aceea care a ajutat-o. Istoricul poate fi de acord cu aceasta, cu conditia ca ambitia sa fie inteleasa sub toate aspectele sale, nu doar ca o dorinta de a pune mana pe coroana sau de a fi incununat de glorie prin reusita in razboaie sau de a-i face pe filosofi sa te admire, ci ca o dorinta puternica, constanta, de a excela si de a avea totul sub control.
Pentru prima oara dupa Petru cel Mare, Rusia avea un suveran care muncea zi si noapte, acordand atentie personala tuturor problemelor, mari sau mici.
Curtea de la Anhalt-Zerbst, ca multe alte curti europene din secolul al XVIII-lea, era puternic influentata de cultura franceza, si Ecaterina incepuse sa citeasca inca din copilarie carti frantuzesti. In 1744, la varsta de cincisprezece ani, a venit in Rusia, pentru a se casatori cu Petru de Holstein-Gottorp si pentru a se pregati sa fie sotia unui suveran rus.
Anii 1744 – 1762 au fost grei pentru Ecaterina. Petru s-a dovedit a fi un sot mizerabil, iar pozitia printesei germane la curtea imperiala era destul de izolata si nesigura. La aceste dificultati ale Ecaterinei s-a adaugat faptul ca mama ei fusese descoperita ca fiind agentul lui Frederick cel Mare, fiind nevoita sa paraseasca Rusia.
Si totusi, viitoarea imparateasa a facut mult mai mult decat pur si simplu sa supravietuiasca la curte. In afara de faptul ca trebuise sa treaca la ortodoxism pentru a se putea casatori cu Petru, ea a inceput sa studieze limba si literatura rusa si sa adune cunostinte despre noua ei tara. In acelasi timp, ea a inceput sa citeasca opera unor filosofi ca Voltaire, Montesquieu si altii, pentru care o pregatisera lecturile ei din literatura franceza. Interesul Ecaterinei pentru iluminism avea sa constituie un aspect important al domniei sale.
Tanara printesa s-a adaptat cu dibacie la noul ei mediu, facandu-si prieteni si castigand multa afectiune si popularitate la curte. Simuland inocenta si supunere, ea a participat la intrigile si comploturile politice, avand grija sa nu fie descoperita, si a organizat lovitura de stat din vara anului 1762, care a dus la abdicarea si apoi la moartea sotului ei si care i-a permis sa devina imparateasa Ecaterina a II-a.
Personalitatea si caracterul Ecaterinei cea Mare au impresionat pe multi dintre contemporanii sai, precum si pe comentatorii de mai tarziu. O femeie exceptionala, Ecaterina era foarte inteligenta, poseda un talent natural de a administra si guverna, insotit de un simt practic remarcabil, o energie neobosita si o vointa de fier.
Pe langa faptul ca era o persoana hotarata, ea era de asemenea curajoasa si optimista: Ecaterina credea ca poate invinge toate piedicile, si de cele mai multe ori a avut dreptate. Stapanirea de sine, abilitatea in discutii si propaganda si o manipulare inteleapta a oamenilor si a imprejurarilor pentru a servi scopurilor ei erau alte calitati ale acestei imparatese neobisnuite.
Ea singura a afirmat ca ambitia a fost aceea care a ajutat-o. Istoricul poate fi de acord cu aceasta, cu conditia ca ambitia sa fie inteleasa sub toate aspectele sale, nu doar ca o dorinta de a pune mana pe coroana sau de a fi incununat de glorie prin reusita in razboaie sau de a-i face pe filosofi sa te admire, ci ca o dorinta puternica, constanta, de a excela si de a avea totul sub control.
Pentru prima oara dupa Petru cel Mare, Rusia avea un suveran care muncea zi si noapte, acordand atentie personala tuturor problemelor, mari sau mici.