Ecaterina cea Mare - Imparateasa Rusiei

Ecaterina cea Mare avea doar treizeci si trei de ani cand a urcat pe tronul Rusiei, dar isi insusise o educatie si o experienta considerabile. Printesa nascuta in micul principat german Anhalt-Zerbst, viitoarea imparateasa a Rusiei a crescut intr-un mediu modest, dar cultivat.

Curtea de la Anhalt-Zerbst, ca multe alte curti europene din secolul al XVIII-lea, era puternic influentata de cultura franceza, si Ecaterina incepuse sa citeasca inca din copilarie carti frantuzesti. In 1744, la varsta de cincisprezece ani, a venit in Rusia, pentru a se casatori cu Petru de Holstein-Gottorp si pentru a se pregati sa fie sotia unui suveran rus.

Anii 1744 – 1762 au fost grei pentru Ecaterina. Petru s-a dovedit a fi un sot mizerabil, iar pozitia printesei germane la curtea imperiala era destul de izolata si nesigura. La aceste dificultati ale Ecaterinei s-a adaugat faptul ca mama ei fusese descoperita ca fiind agentul lui Frederick cel Mare, fiind nevoita sa paraseasca Rusia.

Si totusi, viitoarea imparateasa a facut mult mai mult decat pur si simplu sa supravietuiasca la curte. In afara de faptul ca trebuise sa treaca la ortodoxism pentru a se putea casatori cu Petru, ea a inceput sa studieze limba si literatura rusa si sa adune cunostinte despre noua ei tara. In acelasi timp, ea a inceput sa citeasca opera unor filosofi ca Voltaire, Montesquieu si altii, pentru care o pregatisera lecturile ei din literatura franceza. Interesul Ecaterinei pentru iluminism avea sa constituie un aspect important al domniei sale.

Tanara printesa s-a adaptat cu dibacie la noul ei mediu, facandu-si prieteni si castigand multa afectiune si popularitate la curte. Simuland inocenta si supunere, ea a participat la intrigile si comploturile politice, avand grija sa nu fie descoperita, si a organizat lovitura de stat din vara anului 1762, care a dus la abdicarea si apoi la moartea sotului ei si care i-a permis sa devina imparateasa Ecaterina a II-a.

Personalitatea si caracterul Ecaterinei cea Mare au impresionat pe multi dintre contemporanii sai, precum si pe comentatorii de mai tarziu. O femeie exceptionala, Ecaterina era foarte inteligenta, poseda un talent natural de a administra si guverna, insotit de un simt practic remarcabil, o energie neobosita si o vointa de fier.

Pe langa faptul ca era o persoana hotarata, ea era de asemenea curajoasa si optimista: Ecaterina credea ca poate invinge toate piedicile, si de cele mai multe ori a avut dreptate. Stapanirea de sine, abilitatea in discutii si propaganda si o manipulare inteleapta a oamenilor si a imprejurarilor pentru a servi scopurilor ei erau alte calitati ale acestei imparatese neobisnuite.

Ea singura a afirmat ca ambitia a fost aceea care a ajutat-o. Istoricul poate fi de acord cu aceasta, cu conditia ca ambitia sa fie inteleasa sub toate aspectele sale, nu doar ca o dorinta de a pune mana pe coroana sau de a fi incununat de glorie prin reusita in razboaie sau de a-i face pe filosofi sa te admire, ci ca o dorinta puternica, constanta, de a excela si de a avea totul sub control.

Pentru prima oara dupa Petru cel Mare, Rusia avea un suveran care muncea zi si noapte, acordand atentie personala tuturor problemelor, mari sau mici.