Din aceeasi categorie
|
Puii dinozaurilor 427 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Atom: Cheia Cosmosului 141 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ce invatam de la 5000 de creiere 550 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ultima zi a dinozaurilor 2.467 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cele mai bizare plante din lume-Welwitschia Mirabilis 1.353 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Egiptul antic - trei mii de ani de istorie 417 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Vechi secrete ale Bibliei - Chivotul legamantului RO 2.075 vizite - 0 comentarii adaugat de Lary |
||||||||||||||||||
|
Civilizatia partea 1 1.254 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Tunurile uriase ale lui Hitler 545 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Legendele nespuse ale femeilor vikingi 234 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Cele doua creiere ale dinozaurilor
| Adaugat de Cozana | 31.01.2019 |  Adauga
la favorite |
281 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteUnul dintre cei mai vestiti paleontologi ai lumii, un american numit Othniel Charles Marsh, descoperitor a zeci de specii fosile, a observat, la un moment dat, la scheletele unor dinozauri, o anumita particularitate a coloanei vertebrale, care l-a intrigat. Studiindu-o, a emis ideea fascinanta ca acesti dinozauri ar fi avut, in afara de creierul din cap, specific tuturor vertebratelor, un „al doilea creier", ce asigura coordonarea nervoasa a picioarelor din spate si a cozii. Decenii de-a randul, aceasta imagine a marilor dinozauri inzestrati cu doua creiere - unul in cap si altul mai spre coada - a persistat in lumea paleontologilor si a captivat imaginatia publicului. Ce spun specialistii de azi despre aceasta parere?
O. C. Marsh studia scheletul unui sauropod (un dinozaur patruped erbivor) care traise in America de Nord in urma cu 155-145 milioane de ani, cand a observat o caracteristica neobisnuita a coloanei vertebrale: in dreptul soldurilor, canalul medular (in care este adapostita maduva spinarii) se largea, formand o dilatatie care ar fi putut adaposti o structura de 20 de ori mai mare decat cea care incapea in cutia craniana a animalului.
Ce putea fi aceasta „umflatura"? Maduva spinarii este una dintre componentele sistemului nervos central, fiind alcatuita din neuroni si fibre nervoase, asa ca paleontologul s-a gandit ca locasul largit din canalul medular adapostea tot o portiune a sistemului nervos central, specifica acestor dinozauri. Un al doilea creier? De ce nu?
O caracteristica asemanatoare a observat si la o specie de Stegosaurus, alt dinozaur erbivor de mari dimensiuni, care traia in America de Nord in perioada jurasica, acum aproximativ 150 de milioane de ani.
Un craniu bine pastrat de Stegosarus ii permisese lui O. C. Marsh, in anii 1880, sa obtina un mulaj interior al cutiei craniene si sa estimeze astfel marimea creierului acestui animal. Rezultatele erau surprinzatoare: aratau ca acest dinozaur avea un creier extrem de mic, ce ar fi cantarit doar vreo 80 de grame - incredibil de putin pentru un animal ce ajungea la 4-5 tone greutate. (Acest creier minuscul a contribuit mult la aparitia ideii ca dinozaurii erau niste giganti greoi si stupizi, idee care azi nu mai este de actualitate.) In asemenea conditii, ideea unui al doilea creier parea nu doar ademenitoare pentru imaginatie, ci si plauzibila; un creier in plus putea parea chiar necesar unei creaturi de cateva tone care avea in cap doar un creieras cat pumnul.
Oricum ar fi fost, cert este ca paleontologul american a lansat aceasta idee de mare succes: ca marile sauropode si dinozaurii din genul Stegosaurus aveau doua creiere, cel de-al doilea - numit ulterior „creier sacral" - servind pentru a controla reflexele si miscarile in partea posterioara a corpului, iar ideea a persistat multa vreme in paleontologie.
. Candva, la inceputurile paleontologiei vertebratelor, dinozaurii fusesera considerati drept animale cu o inteligenta foarte marginita - niste creaturi stupide, ce mai incolo-incoace. Creierele lor mici fata de marimea uneori colosala a corpului alimentau aceasta perceptie eronata. In anii 1960, odata cu asa-numita „Renastere a dinozaurilor" - un curent de gandire in paleontologie care a revolutionat modul in care erau privite aceste creaturi - specialistii au ajuns la sentimente mai bune fata de dinozauri, reconsiderandu-si inclusiv parerile anterioare in privinta inteligentei lor. Astazi, opinia majoritatii paleontologilor este ca dinozaurii erau foarte inteligenti pentru niste reptile, desi nu atat de inteligenti ca mamiferele. (Aceasta viziune a dinozaurilor ca fiind reptile deosebit de inteligente a fost exploatata - poate in mod exagerat - in filme gen Jurassic Park.) Exista chiar paleontologi care cred ca, daca n-ar fi avut loc marea extinctie cretacic-paleogena - cea care a dus la disparitia dinozaurilor in urma cu 65 de milioane de ani - unele specii, mai ales dintre teropode (dinozauri carnivori) ar fi putut evolua spectaculos in ceea ce priveste capacitatile cognitive, ajungand, in cele din urma, la fel de inteligenti ca si oamenii. In 1982, un paleontolog de la Muzeul National al Canadei, din Ottawa, Dale Russell, a imaginat chiar modelul unui dinosauroid - o creatura cu trasaturi combinate, reptiliene si umanoide, care ar fi putut evolua din dinozauri precum Troodon, un teropod care avea un creier foarte mare pentru talia sa, comparativ cu alte specii de dinozauri.
.
A trecut cam un secol si, stiinta evoluand, au fost descoperite noi tehnici de analiza a fosilelor, mult mai performante decat cele pe care le aveau la dispozitie paleontologii secolului la XIX-lea. Iar datorita acestor metode moderne, si problema celui de-al doilea creier al dinozaurilor a fost reconsiderata.
Astfel, studii realizate la inceputul anilor 1990 au aratat ca acea cavitate nu continuse tesut nervos: deci, nici vorba de vreun creier „suplimentar".
Acum, insa, in locul cvasi-certitudinii de pana atunci, se ridica, frustrant, o mare nelamurire: ce anume continea cavitatea?
O idee a fost sugerata de faptul ca majoritatea pasarilor de azi prezinta o dilatare similara a coloanei vertebrale, in partea posterioara a acesteia. Ea contine un organ numit corpul glicogenic, o structura ovoida, gelatinoasa, aflata in portiunea lombo-sacrala a maduvei spinarii si care este formata din celule ce contin cantitati mari de glicogen. Insa ne aflam in continuare in plin mister: nu se stie precis ce rol are corpul glicogenic la pasari.
Cercetari efectuate la Universitatea Tottori, din Japonia, pe la jumatatea deceniului trecut, au aratat ca aceste celule din corpul glicogenic sunt inrudite cu astrocitele (un tip de celule gliale, care intra in alcatuirea tesutului nervos), avand o origine comuna cu acestea.
In ceea ce priveste rolul acestui organ, parerile sunt impartite (asta fiind un alt mod de a spune ca, de fapt, nimeni nu a putut arata, cu dovezi incontestabile, ce functie are.)
. conform unei ipoteze clasice, ar fi un rezervor de energie al sistemului nervos central al pasarii, deoarece glicogenul reprezinta o forma de stocare a glucozei in organism, pentru a fi folosita ca sursa de energie la nevoie.
. alti autori presupun ca ar fi un organ secretor
. un alt grup de cercetatori a emis o ipoteza conform careia celulele corpului glicogenic ar fi legate, metabolic, de sinteza lipidelor si de formarea mielinei la embrionii de pasari. (Mielina este substanta care formeaza teaca izolatoare si protectoare a axonilor - prelungiri ale neuronilor - si care are un rol esential in functionarea normala a sistemului nervos.)
. cercetatorii japonezi de la Universitatea Tottori, intr-un studiu publicat in 2006, sugereaza ca unele dintre celulele corpului glicogenic ar putea stimula formarea sinapselor (conexiunile dintre neuroni).
Misterul corpului glicogenic persista si, la fel si misterul legat de ciudata „galma" de tesut din coloana vertebrala a dinozaurilor. Ideea ca acel mitic „creier sacral" ar fi in realitate o structura de tipul corpului glicogenic de la pasari pare promitatoare, dar, deocamdata, adevarul nu-l stie nimeni. Nu putem decat sa speram ca, in urmatorii cativa ani, cercetari mai aprofundate ne vor da raspunsuri limpezi, lamurind definitiv enigma seculara a „celui de-al doilea creier" al dinozaurilor.
O. C. Marsh studia scheletul unui sauropod (un dinozaur patruped erbivor) care traise in America de Nord in urma cu 155-145 milioane de ani, cand a observat o caracteristica neobisnuita a coloanei vertebrale: in dreptul soldurilor, canalul medular (in care este adapostita maduva spinarii) se largea, formand o dilatatie care ar fi putut adaposti o structura de 20 de ori mai mare decat cea care incapea in cutia craniana a animalului.
Ce putea fi aceasta „umflatura"? Maduva spinarii este una dintre componentele sistemului nervos central, fiind alcatuita din neuroni si fibre nervoase, asa ca paleontologul s-a gandit ca locasul largit din canalul medular adapostea tot o portiune a sistemului nervos central, specifica acestor dinozauri. Un al doilea creier? De ce nu?
O caracteristica asemanatoare a observat si la o specie de Stegosaurus, alt dinozaur erbivor de mari dimensiuni, care traia in America de Nord in perioada jurasica, acum aproximativ 150 de milioane de ani.
Un craniu bine pastrat de Stegosarus ii permisese lui O. C. Marsh, in anii 1880, sa obtina un mulaj interior al cutiei craniene si sa estimeze astfel marimea creierului acestui animal. Rezultatele erau surprinzatoare: aratau ca acest dinozaur avea un creier extrem de mic, ce ar fi cantarit doar vreo 80 de grame - incredibil de putin pentru un animal ce ajungea la 4-5 tone greutate. (Acest creier minuscul a contribuit mult la aparitia ideii ca dinozaurii erau niste giganti greoi si stupizi, idee care azi nu mai este de actualitate.) In asemenea conditii, ideea unui al doilea creier parea nu doar ademenitoare pentru imaginatie, ci si plauzibila; un creier in plus putea parea chiar necesar unei creaturi de cateva tone care avea in cap doar un creieras cat pumnul.
Oricum ar fi fost, cert este ca paleontologul american a lansat aceasta idee de mare succes: ca marile sauropode si dinozaurii din genul Stegosaurus aveau doua creiere, cel de-al doilea - numit ulterior „creier sacral" - servind pentru a controla reflexele si miscarile in partea posterioara a corpului, iar ideea a persistat multa vreme in paleontologie.
. Candva, la inceputurile paleontologiei vertebratelor, dinozaurii fusesera considerati drept animale cu o inteligenta foarte marginita - niste creaturi stupide, ce mai incolo-incoace. Creierele lor mici fata de marimea uneori colosala a corpului alimentau aceasta perceptie eronata. In anii 1960, odata cu asa-numita „Renastere a dinozaurilor" - un curent de gandire in paleontologie care a revolutionat modul in care erau privite aceste creaturi - specialistii au ajuns la sentimente mai bune fata de dinozauri, reconsiderandu-si inclusiv parerile anterioare in privinta inteligentei lor. Astazi, opinia majoritatii paleontologilor este ca dinozaurii erau foarte inteligenti pentru niste reptile, desi nu atat de inteligenti ca mamiferele. (Aceasta viziune a dinozaurilor ca fiind reptile deosebit de inteligente a fost exploatata - poate in mod exagerat - in filme gen Jurassic Park.) Exista chiar paleontologi care cred ca, daca n-ar fi avut loc marea extinctie cretacic-paleogena - cea care a dus la disparitia dinozaurilor in urma cu 65 de milioane de ani - unele specii, mai ales dintre teropode (dinozauri carnivori) ar fi putut evolua spectaculos in ceea ce priveste capacitatile cognitive, ajungand, in cele din urma, la fel de inteligenti ca si oamenii. In 1982, un paleontolog de la Muzeul National al Canadei, din Ottawa, Dale Russell, a imaginat chiar modelul unui dinosauroid - o creatura cu trasaturi combinate, reptiliene si umanoide, care ar fi putut evolua din dinozauri precum Troodon, un teropod care avea un creier foarte mare pentru talia sa, comparativ cu alte specii de dinozauri.
.
A trecut cam un secol si, stiinta evoluand, au fost descoperite noi tehnici de analiza a fosilelor, mult mai performante decat cele pe care le aveau la dispozitie paleontologii secolului la XIX-lea. Iar datorita acestor metode moderne, si problema celui de-al doilea creier al dinozaurilor a fost reconsiderata.
Astfel, studii realizate la inceputul anilor 1990 au aratat ca acea cavitate nu continuse tesut nervos: deci, nici vorba de vreun creier „suplimentar".
Acum, insa, in locul cvasi-certitudinii de pana atunci, se ridica, frustrant, o mare nelamurire: ce anume continea cavitatea?
O idee a fost sugerata de faptul ca majoritatea pasarilor de azi prezinta o dilatare similara a coloanei vertebrale, in partea posterioara a acesteia. Ea contine un organ numit corpul glicogenic, o structura ovoida, gelatinoasa, aflata in portiunea lombo-sacrala a maduvei spinarii si care este formata din celule ce contin cantitati mari de glicogen. Insa ne aflam in continuare in plin mister: nu se stie precis ce rol are corpul glicogenic la pasari.
Cercetari efectuate la Universitatea Tottori, din Japonia, pe la jumatatea deceniului trecut, au aratat ca aceste celule din corpul glicogenic sunt inrudite cu astrocitele (un tip de celule gliale, care intra in alcatuirea tesutului nervos), avand o origine comuna cu acestea.
In ceea ce priveste rolul acestui organ, parerile sunt impartite (asta fiind un alt mod de a spune ca, de fapt, nimeni nu a putut arata, cu dovezi incontestabile, ce functie are.)
. conform unei ipoteze clasice, ar fi un rezervor de energie al sistemului nervos central al pasarii, deoarece glicogenul reprezinta o forma de stocare a glucozei in organism, pentru a fi folosita ca sursa de energie la nevoie.
. alti autori presupun ca ar fi un organ secretor
. un alt grup de cercetatori a emis o ipoteza conform careia celulele corpului glicogenic ar fi legate, metabolic, de sinteza lipidelor si de formarea mielinei la embrionii de pasari. (Mielina este substanta care formeaza teaca izolatoare si protectoare a axonilor - prelungiri ale neuronilor - si care are un rol esential in functionarea normala a sistemului nervos.)
. cercetatorii japonezi de la Universitatea Tottori, intr-un studiu publicat in 2006, sugereaza ca unele dintre celulele corpului glicogenic ar putea stimula formarea sinapselor (conexiunile dintre neuroni).
Misterul corpului glicogenic persista si, la fel si misterul legat de ciudata „galma" de tesut din coloana vertebrala a dinozaurilor. Ideea ca acel mitic „creier sacral" ar fi in realitate o structura de tipul corpului glicogenic de la pasari pare promitatoare, dar, deocamdata, adevarul nu-l stie nimeni. Nu putem decat sa speram ca, in urmatorii cativa ani, cercetari mai aprofundate ne vor da raspunsuri limpezi, lamurind definitiv enigma seculara a „celui de-al doilea creier" al dinozaurilor.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.