Accentul ortografia.roSemnul exclamarii mare
Accentul nu are un loc fix, in sensul ca locul lui nu este determinat cu necesitate de structura fonetica a cuvantului. De aceea nu se pot da, pentru limba romana, reguli de accentuare.
Se pot face insa unele observatii privitoare la locul accentului in limba romana, bazate pe cercetarea
Accentul din limba romana sta in mod frecvent pe una dintre ultimele doua silabe ale cuvantului. De obicei, cuvintele terminate in consoana sunt accentuate pe ultima silaba (felinar), iar cuvintele terminate in vocala sunt accentuate pe silaba penultima (femeie). Atunci cand ultimul sunet al cuvantului este a (cu exceptia cazurilor in care a este articol, ca in casa), accentul cade pe ultima silaba (musaca, tremura).
Cuvintele accentuate pe silaba antepenultima sunt mai putin frecvente, iar cele accentuate pe cea de-a patra silaba incepand de la finala sunt extrem de rare: ferfenita, gǻrgarita, gogorita, lapovita, lubenita, prepelita, rǻzmerita, slḯbovita, veverita.
Sufixele limbii romane sunt, in majoritatea cazurilor, accentuate; doar un numar mic de sufixe sunt neaccentuate. Cateva sufixe pot si accentuate si neaccentuate: -ete (foamete / scumpete), -iste (canepḯste / ḯniste), -ita (copilḯta / bḯvolita).