Denumit si Vrajitoarele sau Vrajitoria de-a lungul veacurilor, Haxan este un film suedezo-danez, un amestec curios si inovator de documentar si film horror mut, scris si regizat de Benjamin Christensen.
Intr-o epoca in care majoritatea filmelor erau adaptari literare, filmul lui Christensen a fost unic, bazandu-se pe lucrari de non-fictiune, in principal pe Malleus Maleficarum, un tratat de vrajitorie din secolul al XV-lea pe care l-a gasit intr-o librarie din Berlin, precum si pe o serie de alte manuale, ilustratii si tratate despre vrajitoare si vanatoarea de vrajitoare (in afisul original la premiera filmului a fost inclusa o lunga bibliografie).
Despre adaptarile literare, Christensen a comentat: „In principiu, sunt impotriva acestor adaptari… Caut sa gasesc calea spre filme originale". In schimb, Haxan a fost gandit, asa cum se precizeaza in genericul de inceput, ca o „prezentare din punct de vedere cultural si istoric in sapte capitole de imagini in miscare".
Cu toate ca cea mai mare parte a formatului filmului, cu scenele sale dramatice interpretate de actori (inclusiv Christensen insusi in rolul diavolului), ar fi fost ceva destul de familiar pentru cinefilii de la acea vreme (desi socant prin continut), primul capitol, cu o durata de 13 minute, este o alta poveste.
Cu stilul sau documentar si tonul sau erudit – care prezinta o serie de fotografii de statui, picturi si xilogravuri – a rezultat un film cu totul inedit, un stil de prelegere ilustrata ecranizata care nu avea sa devina popular decat multi ani mai tarziu.
Considerat a fi cea mai scumpa pelicula din epoca filmului mut suedez si catalogat „o istorie perversa a vrajitoriei si magiei", Haxan a fost interzis in Statele Unite si puternic cenzurat in alte tari. In 1968, a fost lansata o versiune prescurtata a filmului. Aceasta contine o coloana sonora eclectica de jazz semnata de Daniel Humair si o naratiune dramatica realizata de William S. Burroughs, cu o voce inconfundabila.