Giacomo Girolamo Casanova (Venetia, 2 aprilie 1725 – Duchov, 4 iunie 1798) a fost o figura emblematica a secolului sau, un scriitor si aventurier, filozof si om de dormitor. Si tocmai acesta este farmecul sau care a ramas neschimbat chiar si astazi.
Giacomo Girolamo Casanova s-a nascut la Venetia pe 2 aprilie 1725, fiul Zanettei Farussi sau Farusso si al Gaetano Casanova, ambii actori. Exista indoieli cu privire la paternitatea sa, deoarece se zvoneste ca ar fi de fapt fiul lui Michiel Grimani, proprietarul teatrului unde joaca mama sa. Casanova si-a petrecut o buna parte din copilarie in compania bunicii sale, Marzia Baldissera, pana la moartea tatalui sau, si a fost plasat intr-un internat in Padova, mai intai la o Schiavona, apoi la familia Gozzi, unde Giacomo a invatat primele elemente ale scolii si unde a experimentat dragostea pentru prima data. Mama sa, Zanetta, s-a mutat in strainatate pentru munca, iar Giacomo a inceput sa studieze dreptul, unde a absolvit se pare cativa ani mai tarziu cu o teza in utroque jure.
Dupa un lung pelerinaj care il poarta prin intreaga Italie cu nu putine aventuri, Casanova ajunge la destinatie, dar o abandoneaza imediat pentru a se intoarce la Venetia.
A poposit la Roma, unde a avut ocazia sa lege prietenii importante in domeniul diplomatic si unde a fost primit chiar de Papa Benedict al XIV-lea. Odata ajuns la Venetia, s-a imbarcat din nou spre Corfu si Constantinopol, inainte de a se intoarce in patria sa pentru a-si incepe cariera de violonist. Incepe sa calatoreasca din nou prin nordul Italiei, iar la Cesena o intalneste pe una dintre cele mai importante femei din viata sa: Henriette, numele fictiv al unei nobile franceze care a fugit de o casatorie fortata. La Paris, acum singur, frecventeaza cercurile teatrale si are ocazia sa intre in contact cu familia regala.
S-a dedicat scrisului traducand libretul lui Cahusac pentru Zoroastru de Rameau si scriind Les Thessaliennes. El pleaca din Paris spre Viena, unde il intalneste pe Metastasio.
Pe 26 iulie 1755, Casanova a fost dus la Piombi de unde a evadat pe 1 noiembrie 1756 cu o evadare indrazneata relatata in memorii.
Intoarcerea sa la Paris coincide cu deschiderea unei fabrici de matase si cu probleme legale legate de un presupus avort cauzat unei cunostinte de-a sa, Giustiniana Wynne.
A fugit in Olanda, unde a luat contact cu o loja masonica, apoi in Germania, unde a fost inchis pentru datorii neplatite.
Odata eliberat intors in Italia, a inceput sa calatoreasca in lung si in lat, facand cele mai disparate cunostinte: de la aventurierul Passano la celebra Corilla Olimpica si pana la falsificatorul Ivanoff, care i-a adus expulzarea din Florenta.
S-a mutat la Roma, unde a reusit sa fie primit de Clement al XIII-lea si i s-a acordat ordinul papal Pintenul de Aur, apoi a urcat in Italia la Bologna, unde s-a alaturat Academiei Arcadienilor sub numele de Eupolemo Pantaxeno.
Casanova a fost un calator, dar a fost si un fugar, un om atat admirat, cat si suspectat. Era un aventurier cu un port frumos, care impresiona prin alura sa – avea peste 1, 90 m inaltime, ceva rar in epoca respectiva, prin vesmintele sale, prin maniere. In acelasi timp era si un escroc care exploata, pana la un anumit punct, credulitatea oamenilor, a celor bogati in special.
Cand incepe sa-si scrie memoriile, candva intre 1789 si 1790, Casanova ajunsese un om solitar, uitat, pierzandu-si aproape toti protectorii – morti sau ruinati. Ajunsese un om invins care abia reusise sa obtina, gratie contelui de Waldstein, un post de bibliotecar la Castelul Dux, pierdut in inima padurilor Boemiei. Lumea pe care o cunoscuse se prabusea sub armele Revolutiei Franceze. Incepe sa scrie fiind convins de doctorul sau ca asta este cea mai buna modalitate de a alunga raul melancoliei si de a gasi putina bucurie in sanul unei existente ce n-avea in nimic comun cu fosta sa viata. Casanova scrie in franceza pentru a putea fi citit de elitele Europei si pentru ca iubeste aceasta limba ce-i aduce aminte de cele mai fericite momente ale vietii sale.
Prima varianta a manuscrisului e terminata in 1794, dar aceasta a fost refacuta pana la moartea lui Casanova, pe 4 iunie 1798. Se spune ca ultimele sale cuvinte ar fi fost "Am trait ca un filosof, mor ca un crestin." A doua parte a fost cea mai des comentata, insa primele cuvinte sunt cele care conteaza, o marturisire a unui om care si-a trait viata ca filosof, care a fost, deci, un om al epocii sale prin excelenta, dar si un mare ganditor, libertin si aventurier.