In societatea romaneasca s-a vorbit putin despre efectele politicii demografice dictate de Nicolae Ceausescu la mijlocul anilor 60. Restrictionarea severa a avorturilor a dus nu doar la sporirea natalitatii, ci si la un numar urias de copii nedoriti, care au ajuns in grija statului.
Dupa caderea comunismului, jurnalistii straini au descoperit conditiile infioratoare din orfelinatele comuniste, cu accent pe caminele unde erau tinuti copiii etichetati drept „nerecuperabili". Si in timp ce imaginile publicate de presa straina ingrozeau o lume intreaga, romanii s-au comportat ca si cum aceasta realitate n-a existat.
Realitatea abuzurilor din casele de copii - redenumite centre de plasament- a continuat, insa, sa existe chiar daca Romania s-a integrat in structurile europene si a devenit o tara mai prospera. O comisie de ancheta a Parlamentului a aratat ca intre 2020 si 2022 au fost deschise 185 de dosare penale pentru abuzuri asupra copiilor din sistem. Jumatate dintre aceste cazuri sunt agresiuni sexuale si violuri, iar in 20% dintre dosare autorii au fost chiar angajatii centrelor, oameni pusi sa aiba grija de ei.
Documentarea noastra a pornit de la un caz relativ recent, petrecut intr-un centru de tip familial din Teleorman, insa radacinile povestii si dorinta de a cauta explicatii ne-au purtat cu multe decenii in urma.
Am pornit de la investigarea unor abuzuri si am ajuns la istoria unei traume colective al carei fir narativ e legat nu doar de suferintele copiilor, ci si de pasivitatea adultilor care au fost martori, insa au ales sa taca si sa spuna „nu e treaba mea". Amestecul de egoism, frica si vinovatie din privirile acestor oameni arata la fel si in 1980, si in 2025.