Din aceeasi categorie
|
Adevarul despre Pamant - Lucruri care par imposibile 109 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Adevarul despre Pamant - lucruri care par imposibile 95 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
|
Adevarul edspre Pamant - lucruri care par imposibile 52 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
20 cele mai puternice rase de cai care sunt disparute 274 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cum era Pamantul acum 500 de milioane de ani? 532 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
200 de dovezi ca Pamantul...... 1.086 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cea mai luxurianta oaza din lume 190 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Ce s-a intamplat t DUPA ce dinozaurii au disparut 474 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
7/7.Oameni de Stiinta spun: "Pamantul a fost creat ! " 1.733 vizite - 0 comentarii adaugat de goldi |
||||||||||||||||||
|
Adolescenti ucigasi japonezi 579 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cinema >> Stiinta, documentare
Pamantul a avut candva 2 Luni.
| Adaugat de Cozana | 16.02.2026 |  Adauga
la favorite |
4 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteIstoria planetei noastre ascunde episoade a caror amploare depaseste orice blockbuster de la Hollywood. Una dintre cele mai intrigante ipoteze ale astrofizicii si selenologiei moderne este teoria conform careia Pamantul a avut un al doilea satelit natural intr-un trecut indepartat. Cercetarile privind formarea Sistemului Solar arata ca, in urma cu miliarde de ani, spatiul cosmic era un mediu haotic, plin de protoplanete si fragmente masive. Documentarele moderne ocolesc adesea detaliile Hadeanului timpuriu, concentrandu-se pe etape mai tarzii, insa tocmai in acea perioada s-au pus bazele sistemului actual „Pamant–Luna".
Mult timp, oamenii de stiinta au incercat sa explice asimetria misterioasa a reliefului lunar. De ce fata vizibila a Lunii este acoperita de intinse mari bazaltice, in timp ce fata indepartata este un platou muntos cu o crusta mult mai groasa? Raspunsul se afla in teoria „fuziunii lente". Conform modelelor matematice, dupa impactul urias dintre Pamant si planeta ipotetica Theia, pe orbita s-ar fi putut forma doua corpuri ceresti. Companionul mai mic — cu un diametru de aproximativ o treime din cel al Lunii actuale — a urmat aceeasi orbita timp de milioane de ani, aflandu-se intr-un asa-numit punct Lagrange.
Aceasta perioada de coexistenta a doua luni a avut un impact colosal asupra stabilitatii gravitationale a Pamantului tanar. Imaginati-va cerul noptii din acea epoca: doua discuri stralucitoare care determinau ciclurile mareelor si activitatea tectonica. O asemenea configuratie nu putea dura insa la nesfarsit. Perturbatiile gravitationale au dus inevitabil la apropierea corpurilor. In cele din urma, a avut loc un eveniment pe care astronomii il numesc „clatita cosmica" — o coliziune lenta, cu viteza redusa. Nu a fost o explozie in sensul obisnuit, ci mai degraba o alipire treptata a unei mase de cealalta. Acest proces explica de ce crusta de pe fata indepartata a Lunii este mai groasa cu zeci de kilometri.
Privind documentare despre spatiu, spectatorii se confrunta rareori cu o analiza detaliata a mecanicii unor astfel de procese. Suntem obisnuiti sa percepem Luna ca pe ceva static si etern, insa realitatea este mult mai dinamica. A doua Luna nu a disparut pur si simplu — ea a devenit parte a peisajului pe care il observam astazi prin telescoape. Mostrele geologice aduse de misiunile Apollo, impreuna cu datele satelitilor de teledetectie, confirma diferente in compozitia chimica a rocilor lunare, indicand indirect acumularea unui corp strain.
Acest material ne cufunda in profunzimile cosmogoniei, fortandu-ne sa regandim imaginea familiara a lumii. Studiile asupra compozitiei izotopice a oxigenului din mostrele lunare ii determina pe oameni de stiinta sa revizuiasca conceptiile clasice despre evolutia planetelor terestre. Ne aflam in fata unei povesti de investigatie cosmica la scara globala, in care indiciile sunt imprastiate pe intreaga suprafata a satelitului nostru natural. Intelegerea faptului ca Pamantul a avut o „sora mai mica" schimba perspectiva asupra originii vietii, deoarece stabilitatea orbitala si mareele generate de un sistem de sateliti complex au jucat un rol-cheie in „supa" prebiotica. Cosmosul nu iarta uitarea, iar intoarcerea la origini prin astfel de cercetari stiintifice ajuta omenirea sa-si inteleaga mai bine locul in Univers.
Mult timp, oamenii de stiinta au incercat sa explice asimetria misterioasa a reliefului lunar. De ce fata vizibila a Lunii este acoperita de intinse mari bazaltice, in timp ce fata indepartata este un platou muntos cu o crusta mult mai groasa? Raspunsul se afla in teoria „fuziunii lente". Conform modelelor matematice, dupa impactul urias dintre Pamant si planeta ipotetica Theia, pe orbita s-ar fi putut forma doua corpuri ceresti. Companionul mai mic — cu un diametru de aproximativ o treime din cel al Lunii actuale — a urmat aceeasi orbita timp de milioane de ani, aflandu-se intr-un asa-numit punct Lagrange.
Aceasta perioada de coexistenta a doua luni a avut un impact colosal asupra stabilitatii gravitationale a Pamantului tanar. Imaginati-va cerul noptii din acea epoca: doua discuri stralucitoare care determinau ciclurile mareelor si activitatea tectonica. O asemenea configuratie nu putea dura insa la nesfarsit. Perturbatiile gravitationale au dus inevitabil la apropierea corpurilor. In cele din urma, a avut loc un eveniment pe care astronomii il numesc „clatita cosmica" — o coliziune lenta, cu viteza redusa. Nu a fost o explozie in sensul obisnuit, ci mai degraba o alipire treptata a unei mase de cealalta. Acest proces explica de ce crusta de pe fata indepartata a Lunii este mai groasa cu zeci de kilometri.
Privind documentare despre spatiu, spectatorii se confrunta rareori cu o analiza detaliata a mecanicii unor astfel de procese. Suntem obisnuiti sa percepem Luna ca pe ceva static si etern, insa realitatea este mult mai dinamica. A doua Luna nu a disparut pur si simplu — ea a devenit parte a peisajului pe care il observam astazi prin telescoape. Mostrele geologice aduse de misiunile Apollo, impreuna cu datele satelitilor de teledetectie, confirma diferente in compozitia chimica a rocilor lunare, indicand indirect acumularea unui corp strain.
Acest material ne cufunda in profunzimile cosmogoniei, fortandu-ne sa regandim imaginea familiara a lumii. Studiile asupra compozitiei izotopice a oxigenului din mostrele lunare ii determina pe oameni de stiinta sa revizuiasca conceptiile clasice despre evolutia planetelor terestre. Ne aflam in fata unei povesti de investigatie cosmica la scara globala, in care indiciile sunt imprastiate pe intreaga suprafata a satelitului nostru natural. Intelegerea faptului ca Pamantul a avut o „sora mai mica" schimba perspectiva asupra originii vietii, deoarece stabilitatea orbitala si mareele generate de un sistem de sateliti complex au jucat un rol-cheie in „supa" prebiotica. Cosmosul nu iarta uitarea, iar intoarcerea la origini prin astfel de cercetari stiintifice ajuta omenirea sa-si inteleaga mai bine locul in Univers.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.