Dinastia Tang ( chineza: 唐朝; pinyin: Tang Chao) a fost o dinastie care a condus China intre 618 si 907. Imperiul Tang a reprezentat perioada de apogeu a civilizatiei chineze. Toleranta religioasa de care a dat dovada aceasta dinastie, a carei ilustru reprezentant a fost Taizong, a permis raspandirea doctrinelor budiste, precum si a zoroastrismului, a maniheismului si a misionarilor crestini nestorieni. In aceasta perioada viata culturala asuma un puternic impuls, impuls pe care China il transmite si Japoniei. A fost epoca de aur a poeziei, epoca in care au trait cei mai mari poeti ai Chinei: Li Taibo, Du Fu si in care au aparut marile scoli de pictura.
Stapanirea stabila a dinastiei Tang a luat locul dinastiei Sui in 618. In anii care au urmat au avut loc multe inventii. Tiparirea pe hartie, folosind un tipar mobil din lemn, dateaza din aceasta perioada in care au aparut si foarte multe carti. Infloresc literatura si artele, indeosebi ceramica, portelanul si sculptura. De aici numele de "Perioada de aur" a Chinei. Raspandirea culturii chineze in Japonia, Coreea, sud-estul Asiei si Tibet a avut loc o data cu cresterea puterii si bogatiei Chinei.