Din aceeasi categorie
|
Suedia-scurt istoric 1.211 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria revolutiei franceze - 1793 1.873 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Marchizul de Lafayette - Generalul lui George Washington 835 vizite - 0 comentarii adaugat de marco |
||||||||||||||||||
|
. Revolutia iraniana 706 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Norvegia dupa epoca Vikingilor 1.116 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Razboiul de 30 de ani 1.030 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Regina Cristina a Suediei - Regina rebela 2.903 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Cum a devenit 1 Aprilie Ziua Pacalelilor 1.046 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Monarhia in Belgia 2.279 vizite - 0 comentarii adaugat de Cozana |
||||||||||||||||||
|
Istoria Revolutiei Fraceze / Documentar 1.732 vizite - 0 comentarii adaugat de piata |
||||||||||||||||||
AnuntulVideo >>
Cultura >> Istorie
Monarhia in Suedia
| Adaugat de Cozana | 14.11.2012 |  Adauga
la favorite |
1.780 vizualizari Nota film: 0 / 5 (0 voturi ) |
|||||||||
Sterge
din favoriteSuedia (suedeza Sverige) sau Regatul Suediei (Konungariket Sverige) este un stat in Europa de Nord, situat in partea estica a peninsulei Scandinave, la tarmurile Marii Baltice (Golful Botnic). Cuprinde si numeroase insule din Marea Baltica (Gotland, Oland s.a.). Are frontiera comuna cu Norvegia la nord-vest (1619 km de lungime), Finlanda (586 km) la nord-est, Marea Nordului impreuna cu stramtorile daneze la sud-vest si Marea Baltica la est. Are o suprafata de 449.964 km². Capitala Suediei este Stockholm.
In secolul al XVII-lea, Suedia a devenit o mare putere europeana. Inainte de formarea imperiului suedez, Suedia era o tara nordica foarte saraca, foarte putin cunoscuta, fara o putere sau o reputatie deosebita. Suedia a crescut in putere pe continent in timpul domniei regelui Gustav Adolf, multumita teritoriilor castigate in dauna Rusiei si Poloniei-Lituaniei, si multumita razboiului de treizeci de ani. Aceste victorii militare au transformat Suedia in liderul tarilor protestante pe continentul european, pana la destramarea imperiului suedez in 1721.
Razboiul purtat de Gustav Adolf impotriva Sfantului Imperiu Romano-German a fost unul costisitor; pe durata razboiului de treizeci de ani, o treime din populatia imperiului romano-german a murit, iar imperiul si-a pierdut statutul de cea mai puternica tara din Europa. Suedia a reusit sa cucereasca aproximativ jumatate din teritoriul imperiului. Gustav Adolphus avea planuri sa devina noul imparat roman, domnind peste o Scandinavie unita si statele care compuneau Sfantul Imperiu Romano-German; cu toate acestea, in urma mortii sale din 1632, in Batalia de la Lutzen, planul s-a naruit. Dupa Batalia de la Nordlingen, singurul dezastru militar al Suediei, sentimentul pro-suedez in randul statelor germane s-a diminuat considerabil. Aceste provincii germane s-au separat de puterea suedeza una cate una, lasand Suedia cu doar cateva provincii din nordul Germaniei : Pomerania suedeza, Bremen-Verden si Wismar.
La mijlocul secolului al XVII-lea Suedia era a treia tara din Europa ca suprafata de uscat, intrecuta doar de Rusia si Spania. Suedia a ajuns la cea mai mare intindere teritoriala a sa in timpul domniei lui Carol al X-lea (1622-1660), in urma tratatului de la Roskilde din 1658[6][7]. Succesul suedez din acea perioada este datorat schimbarilor majore efectuate de Gustav I in economia suedeza, precum si incurajarii protestantismului[8] . In secolul XVII Suedia a fost implicata in multe razboaie, de exemplu cu Polonia-Lituania, luptand pentru teritorii ce astazi apartin statelor baltice, dezastruoasa Batalie de la Kircholm fiind un moment important al acelui razboi[9].
Gustav Adolf
In aceasta perioada a avut loc si ceea ce polonezii au numit „potopul suedez" (potop szwedzki), invazia Poloniei-Lituaniei de catre Suedia. Dupa mai mult de jumatate de secol de razboi prelungit, economia suedeza se deteriorase. A devenit atunci misiunea vietii lui Carol al XI-lea (1655-1697) sa redreseze economia si sa modernizeze armata. Mostenirea lasata fiului sau Carol al XII-lea a inclus unul din cele mai bune arsenale militare din lume, o armata terestra numeroasa, si o flota redutabila. Cel mai mare inamic al Suediei din acel timp, Rusia, avea mai multi soldati, dar era inferioara in ceea ce privea antrenarea si echiparea lor.
Dupa Batalia de la Narva din 1700, una din primele din Marele Razboi al Nordului, armata rusa a fost decimata, iar Suedia a avut sansa de a invada Rusia. Cu toate acestea, Carol a decis sa nu urmareasca armata rusa, preferand sa atace Polonia-Lituania si infrangandu-l pe regele polonez Augustus al II-lea (si pe aliatii lui saxoni) in Batalia de la Kliszow din 1702. Aceasta ofensiva i-a dat timp tarului Rusiei sa reorganizeze si sa isi modernizeze armata. Dupa succesul din campania poloneza, Carol a decis sa invadeze Rusia, dar a fost infrant decisiv la Batalia de la Poltava, din 1709. Dupa un lung mars in care au fost expusi atacurilor cazacilor, precum si tacticii lui Petru cel Mare de „parjolire a lanurilor de grau" si climei foarte reci din Rusia, suedezii au fost slabiti considerabil si demoralizati, fiind de altfel si in inferioritate numerica fata de armata rusa la Poltava. Acea infrangere a suedezilor a marcat de altfel inceputul declinului pentru imperiul lor.
Carol al XII-lea al Suediei
Carol al XII-lea al Suediei a incercat sa invadeze Norvegia in 1716; cu toate acestea, a fost impuscat mortal in cetatea Fredriksten, in anul 1718. Suedezii nu au fost infranti militar la Fredriksten, dar intreaga structura si organizare a campaniei norvegiene s-a destramat dupa moartea regelui, asa ca armata s-a retras. Obligata sa cedeze teritorii extinse in urma Tratatului de la Nystad din 1721, Suedia si-a pierdut statutul de imperiu, precum si cel de stat dominant in zona baltica. Odata cu pierderea statutului Suediei, a fost posibil pentru Rusia sa devina un imperiu, si una din puterile europene.
In secolul al XVIII-lea, Suedia nu a avut destule resurse sa isi pastreze teritoriile cucerite din afara Scandinaviei, acestea fiind in mare majoritate pierdute, totul culminand cu pierderea Suediei de Est in favoarea Rusiei (1809), acel teritoriu devenind Ducatul Finlandei in cadrul Imperiului Rus, cu un statut semi-autonom.
In interesul reinstaurarii dominatiei suedeze in zona baltica, Suedia s-a aliat impotriva Frantei, care in mod traditional era protectoarea si aliatul ei, pe timpul Razboaielor Napoleonice. Rolul Suediei in Batalia de la Leipzig i-a conferit autoritatea de a obliga Danemarca-Norvegia, aliate cu Franta, sa cedeze Norvegia in favoarea regelui Suediei, pe 14 ianuarie 1814 (prin Tratatul de la Kiel), in schimbul unor provincii nord germane. Incercarile norvegiene de a-si mentine statul suveran au fost respinse de Carol al XIII-lea al Suediei. Acesta a lansat o campanie militara impotriva Norvegiei, pe 27 iulie 1814, care s-a terminat prin Conventia de la Moss, care a obligat Norvegia sa intre intr-o uniune personala cu Suedia, sub coroana suedeza, situatie care a durat pana in 1905. Campania din 1815 a fost ultimul razboi in care a participat in mod oficial Suedia. Trupe suedeze au mai fost angajate totusi in lupta si dupa aceea.
Pe durata secolelor XVIII si XIX populatia Suediei a crescut considerabil, scriitorul Esaias Tegner afirmand in 1833 ca aceasta era datorita „pacii, vaccinului impotriva variolei, si cartofilor"[10]. Intre 1750 si 1850, populatia Suediei s-a dublat. Conform unor eruditi, emigrarea in masa in America a devenit atunci singura cale de a evita foametea si revoltele; mai mult de 1% din populatie a emigrat anual intre anii 1880-1890[11]. Cu toate acestea, Suedia a ramas o tara saraca, avand o economie aproape exclusiv agrara, chiar intr-o perioada in care Danemarca si tarile din Vestul Europei incepeau sa se industrializeze. Multi suedezi de atunci au considerat ca pot gasi o viata mai buna in America. Se considera ca intre 1850 si 1910, mai mult de un milion de suedezi au emigrat in Statele Unite[13]. La inceputul secolului XX, traiau mai multi suedezi la Chicago decat in Gothenburg, al doilea oras al Suediei ca marime. Majoritatea imigrantilor suedezi au ajuns in Vestul Mijlociu al SUA, un numar considerabil stabilindu-se in Minnesota. Unii suedezi au ajuns in Delaware. O parte din ei a ajuns in Canada, si, in numar mai mic, in Argentina.
In ciuda procesului lent de industrializare din secolul al XIX-lea, au avut loc multe schimbari importante in economia agrara, multumita inovatiilor tehnologice si cresterii populatiei. Aceste inovatii au inclus programe de incercuire finantate de guvern, exploatarea agresiva a terenurilor agricole, si introducerea unor culturi noi, precum a fost cea de cartof. Datorita si faptului ca taranii suedezi nu au fost niciodata serbi[16], cultura agricola suedeza a capatat un rol important in evolutia politica a Suediei, in timpurile moderne existand un Partid Agrar (acum numit Partidul de Centru) . Intre 1870 si 1914, Suedia a inceput sa isi dezvolte economia industrializata care exista in ziua de azi[18].
Mai multe miscari populare s-au manifestat in Suedia pe durata partii a doua a secolului XIX - sindicate de comert, grupuri de temperare, grupuri religioase independente - creand astfel o baza pentru instaurarea principiilor democratice. In 1899 s-a fondat Partidul Social-Democrat suedez. Aceste miscari au accelerat trecerea Suediei spre o democratie parlamentara moderna, la care se ajunsese deja pe timpul primului razboi mondial. Pe masura ce revolutia industriala a progresat in secolul XX, populatia s-a mutat treptat la orase pentru a lucra in fabrici, si au aparut sindicate socialiste. O revolutie socialista a fost evitata in 1917, in urma reintroducerii sistemului parlamentar, si tara s-a democratizat.
In secolul al XVII-lea, Suedia a devenit o mare putere europeana. Inainte de formarea imperiului suedez, Suedia era o tara nordica foarte saraca, foarte putin cunoscuta, fara o putere sau o reputatie deosebita. Suedia a crescut in putere pe continent in timpul domniei regelui Gustav Adolf, multumita teritoriilor castigate in dauna Rusiei si Poloniei-Lituaniei, si multumita razboiului de treizeci de ani. Aceste victorii militare au transformat Suedia in liderul tarilor protestante pe continentul european, pana la destramarea imperiului suedez in 1721.
Razboiul purtat de Gustav Adolf impotriva Sfantului Imperiu Romano-German a fost unul costisitor; pe durata razboiului de treizeci de ani, o treime din populatia imperiului romano-german a murit, iar imperiul si-a pierdut statutul de cea mai puternica tara din Europa. Suedia a reusit sa cucereasca aproximativ jumatate din teritoriul imperiului. Gustav Adolphus avea planuri sa devina noul imparat roman, domnind peste o Scandinavie unita si statele care compuneau Sfantul Imperiu Romano-German; cu toate acestea, in urma mortii sale din 1632, in Batalia de la Lutzen, planul s-a naruit. Dupa Batalia de la Nordlingen, singurul dezastru militar al Suediei, sentimentul pro-suedez in randul statelor germane s-a diminuat considerabil. Aceste provincii germane s-au separat de puterea suedeza una cate una, lasand Suedia cu doar cateva provincii din nordul Germaniei : Pomerania suedeza, Bremen-Verden si Wismar.
La mijlocul secolului al XVII-lea Suedia era a treia tara din Europa ca suprafata de uscat, intrecuta doar de Rusia si Spania. Suedia a ajuns la cea mai mare intindere teritoriala a sa in timpul domniei lui Carol al X-lea (1622-1660), in urma tratatului de la Roskilde din 1658[6][7]. Succesul suedez din acea perioada este datorat schimbarilor majore efectuate de Gustav I in economia suedeza, precum si incurajarii protestantismului[8] . In secolul XVII Suedia a fost implicata in multe razboaie, de exemplu cu Polonia-Lituania, luptand pentru teritorii ce astazi apartin statelor baltice, dezastruoasa Batalie de la Kircholm fiind un moment important al acelui razboi[9].
Gustav Adolf
In aceasta perioada a avut loc si ceea ce polonezii au numit „potopul suedez" (potop szwedzki), invazia Poloniei-Lituaniei de catre Suedia. Dupa mai mult de jumatate de secol de razboi prelungit, economia suedeza se deteriorase. A devenit atunci misiunea vietii lui Carol al XI-lea (1655-1697) sa redreseze economia si sa modernizeze armata. Mostenirea lasata fiului sau Carol al XII-lea a inclus unul din cele mai bune arsenale militare din lume, o armata terestra numeroasa, si o flota redutabila. Cel mai mare inamic al Suediei din acel timp, Rusia, avea mai multi soldati, dar era inferioara in ceea ce privea antrenarea si echiparea lor.
Dupa Batalia de la Narva din 1700, una din primele din Marele Razboi al Nordului, armata rusa a fost decimata, iar Suedia a avut sansa de a invada Rusia. Cu toate acestea, Carol a decis sa nu urmareasca armata rusa, preferand sa atace Polonia-Lituania si infrangandu-l pe regele polonez Augustus al II-lea (si pe aliatii lui saxoni) in Batalia de la Kliszow din 1702. Aceasta ofensiva i-a dat timp tarului Rusiei sa reorganizeze si sa isi modernizeze armata. Dupa succesul din campania poloneza, Carol a decis sa invadeze Rusia, dar a fost infrant decisiv la Batalia de la Poltava, din 1709. Dupa un lung mars in care au fost expusi atacurilor cazacilor, precum si tacticii lui Petru cel Mare de „parjolire a lanurilor de grau" si climei foarte reci din Rusia, suedezii au fost slabiti considerabil si demoralizati, fiind de altfel si in inferioritate numerica fata de armata rusa la Poltava. Acea infrangere a suedezilor a marcat de altfel inceputul declinului pentru imperiul lor.
Carol al XII-lea al Suediei
Carol al XII-lea al Suediei a incercat sa invadeze Norvegia in 1716; cu toate acestea, a fost impuscat mortal in cetatea Fredriksten, in anul 1718. Suedezii nu au fost infranti militar la Fredriksten, dar intreaga structura si organizare a campaniei norvegiene s-a destramat dupa moartea regelui, asa ca armata s-a retras. Obligata sa cedeze teritorii extinse in urma Tratatului de la Nystad din 1721, Suedia si-a pierdut statutul de imperiu, precum si cel de stat dominant in zona baltica. Odata cu pierderea statutului Suediei, a fost posibil pentru Rusia sa devina un imperiu, si una din puterile europene.
In secolul al XVIII-lea, Suedia nu a avut destule resurse sa isi pastreze teritoriile cucerite din afara Scandinaviei, acestea fiind in mare majoritate pierdute, totul culminand cu pierderea Suediei de Est in favoarea Rusiei (1809), acel teritoriu devenind Ducatul Finlandei in cadrul Imperiului Rus, cu un statut semi-autonom.
In interesul reinstaurarii dominatiei suedeze in zona baltica, Suedia s-a aliat impotriva Frantei, care in mod traditional era protectoarea si aliatul ei, pe timpul Razboaielor Napoleonice. Rolul Suediei in Batalia de la Leipzig i-a conferit autoritatea de a obliga Danemarca-Norvegia, aliate cu Franta, sa cedeze Norvegia in favoarea regelui Suediei, pe 14 ianuarie 1814 (prin Tratatul de la Kiel), in schimbul unor provincii nord germane. Incercarile norvegiene de a-si mentine statul suveran au fost respinse de Carol al XIII-lea al Suediei. Acesta a lansat o campanie militara impotriva Norvegiei, pe 27 iulie 1814, care s-a terminat prin Conventia de la Moss, care a obligat Norvegia sa intre intr-o uniune personala cu Suedia, sub coroana suedeza, situatie care a durat pana in 1905. Campania din 1815 a fost ultimul razboi in care a participat in mod oficial Suedia. Trupe suedeze au mai fost angajate totusi in lupta si dupa aceea.
Pe durata secolelor XVIII si XIX populatia Suediei a crescut considerabil, scriitorul Esaias Tegner afirmand in 1833 ca aceasta era datorita „pacii, vaccinului impotriva variolei, si cartofilor"[10]. Intre 1750 si 1850, populatia Suediei s-a dublat. Conform unor eruditi, emigrarea in masa in America a devenit atunci singura cale de a evita foametea si revoltele; mai mult de 1% din populatie a emigrat anual intre anii 1880-1890[11]. Cu toate acestea, Suedia a ramas o tara saraca, avand o economie aproape exclusiv agrara, chiar intr-o perioada in care Danemarca si tarile din Vestul Europei incepeau sa se industrializeze. Multi suedezi de atunci au considerat ca pot gasi o viata mai buna in America. Se considera ca intre 1850 si 1910, mai mult de un milion de suedezi au emigrat in Statele Unite[13]. La inceputul secolului XX, traiau mai multi suedezi la Chicago decat in Gothenburg, al doilea oras al Suediei ca marime. Majoritatea imigrantilor suedezi au ajuns in Vestul Mijlociu al SUA, un numar considerabil stabilindu-se in Minnesota. Unii suedezi au ajuns in Delaware. O parte din ei a ajuns in Canada, si, in numar mai mic, in Argentina.
In ciuda procesului lent de industrializare din secolul al XIX-lea, au avut loc multe schimbari importante in economia agrara, multumita inovatiilor tehnologice si cresterii populatiei. Aceste inovatii au inclus programe de incercuire finantate de guvern, exploatarea agresiva a terenurilor agricole, si introducerea unor culturi noi, precum a fost cea de cartof. Datorita si faptului ca taranii suedezi nu au fost niciodata serbi[16], cultura agricola suedeza a capatat un rol important in evolutia politica a Suediei, in timpurile moderne existand un Partid Agrar (acum numit Partidul de Centru) . Intre 1870 si 1914, Suedia a inceput sa isi dezvolte economia industrializata care exista in ziua de azi[18].
Mai multe miscari populare s-au manifestat in Suedia pe durata partii a doua a secolului XIX - sindicate de comert, grupuri de temperare, grupuri religioase independente - creand astfel o baza pentru instaurarea principiilor democratice. In 1899 s-a fondat Partidul Social-Democrat suedez. Aceste miscari au accelerat trecerea Suediei spre o democratie parlamentara moderna, la care se ajunsese deja pe timpul primului razboi mondial. Pe masura ce revolutia industriala a progresat in secolul XX, populatia s-a mutat treptat la orase pentru a lucra in fabrici, si au aparut sindicate socialiste. O revolutie socialista a fost evitata in 1917, in urma reintroducerii sistemului parlamentar, si tara s-a democratizat.
Semnaleaza o problema
Afiseaza playlist (total video: 0)
Prin utilizarea serviciilor noastre, iti exprimi acordul cu privire la faptul ca folosim module cookie in vederea analizarii traficului si a furnizarii de publicitate.