Moscheea lui Soliman Magnificul, in turca Suleymanie Camii, este unul dintre cele mai venerate si simbolice locasuri ale credinciosilor musulmani din Istanbul. Edificiul a avut sansa de a se naste in perioada de cea mai mare glorie a Imperiului Otoman, sub domnia sultanului Soliman I-ul Magnificul, la reintoarcerea lui din campania victorioasa din Ungaria. Sub domnia lui Soliman I-ul, Ungaria a devenit pasalac in urma a doua mari batalii pierdute consecutiv in acelasi tinut, la Mohaci, in 1526 si 1541. De altfel, aroganta de peste o jumatate de mileniu a ungurilor merita o lectie a istoriei.
Constructia noii moschei i-a fost incredintata celebrului arhitect Mimar Sinan, care a lucrat sase ani numai la stabilizarea terenului, dupa care a inceput lucrarile in 1550 si le-a incheiat in 1557. Este cel mai important monument construit de otomani in Istanbul. Soliman I-ul Magnificul a decis constructia acestei moschei dupa 30 de ani de domnie (1520-1566). De aceea a dorit sa se mandreasca cu o constructie unica. Se mai zice ca initiativa i-a fost sugerata sultanului de Roxelana, cea care se impusese drept singura lui sotie legitima. Se zice ca marele sultan ar fi dorit sa-si ridice un mare palat, dar Roxelana i.a schimbat planurile, ne dorind ca un nou palat sa-l indeparteze de harem si de ea pe marele barbat atat de ascultator.
In acel secol al 16-lea, s-au pus bazele arhitecturii clasice otomane pe linie religioasa si ornamentala. Nu s-a impus un anumit plan, sau un anumit caracter al elevatiilor, ci s-a impus un om, un creator genial, marele arhitect Sinan. A fost unul dintre acele personalitati remarcabile care, prin calitatile lor, si-au pus amprenta asupra unei intregi epoci. Sinan a devenit inegalabil pentru arhitectura turcilor otomani nu numai prin numarul covarsitor de monumente create, apreciate la 318, ci si prin maniera geniala de a combina cerintele religiei cu estetica si arhitectura. In pofida originii sale straine, a fost total impregnat de traditiile turce, asa cum s-a vazut la prima sa mare lucrare, Moscheea Sahzade, pentru care s-a inspirat de la Mehmediyya. La urmatoarele lui constructii similare, s-a inspirat si de Moschea lui Baiazid al II-lea, numita popular si Bayazidiyya, dar mai ales de Biserica Sfinta Sofia.
Moscheea lui Soliman este situata pe a doua din cele sapte coline ale Constantinopolului si in perimetrul celor mai vechi palate ale sultanilor, palate care nu mai exista astazi. Este incontestabil una dintre cele mai mari reusite in domeniu si este considerata cea mai frumoasa moschee imperiala din Istanbul. Dupa traditie, se compune dintr-o curte interioara si dintr-o sala de rugaciune cu cupola magnifica, dintre cele mai inalte din Istanbul.
O serie de alte edificii anexe inconjoara curtea. Unele din ele servesc drept academie coranica cu patru scoli (medrese), Mektep, Evvel medresi, Sani medrese si Tip medrese. Erau scoli cu nivele diferite, de la invatamantul primar, pana la cel universitar, in acceptiunea acelor vremuri. La apusul moscheei s-au construit alte trei impozante edificii. De la sud la nord se pot enumera: o alta scoala coranica (darulkurra), o cantina pentru saraci si un caravanserai. Acest ultim edificiu este, din pacate, inchis pentru accesul publicului. Dintre anexe se mai pot aminti: un ospiciu si un spital. Toate cladirile anexe sunt tipice Anatoliei, unei perioade constructive precedente sec.al 16-lea, dar dupa exemplul lui Sinan s-au mentinut ulterior drept traditionale in arhitectura otomana.
Pornind in directia spre nord, spre Cornul de Aur, o mica piateta conduce la sediul Marelui Muftiu (autoritate religioasa) si spre Gradina Botanica. Intr-un colt urmator se descopera o adorabila sebil (Fantana a donatiilor), care semnaleaza mausoleul modest al marelui si longevivului arhitect Mimar Sinan, mausoleu ce a reprezentat vointa sa.
Continuand sa se inconjoare mareata moschee, se la alte doua scoli, inchise si ele publicului, apoi la o baie (hammam) in coltul de nord-vest. In fata hammamului se deschide o poarta spre scoala Traditiilor si spre gradinile care ofera perspective atragatoare spre Cornul de Aur, Pera, Galata si Bosfor. Continuand pe un drumeag se ajunge la mausoleele lui Soloman I-ul Magnificul si al aprigei Roxelana.
In curtea exterioara, pe partea dreapta a intrarii, sunt aliniate robinetele destinate purificarii prin spalare. Mai departe stanga se intra in curtea interioara. In aceasta 24 de coloane antice de porfir, de marmura si de granit (2 de porfir, 10 de marmura alba si 12 de granit). Ele sustin pe trei laturi un portic cu 28 de cupole. In centrul curtii se gaseste o fantana rectangulara din marmura (sadirvan). Toate coloanele au provenit din Hipodromul antic al Constantinopolului.
Cu ocazia unor sarbatori religioase, sau cu ocazia rugaciunii de vineri (ziua care corespunde zilei de duminica la crestini), cand nu mai este loc in sala de rugaciuni, credinciosii se instaleaza in curtea interioara pe rogojini de paie.
In sala de rugaciuni se remarca o inscriptie in limba araba: „Nu exista alt Dumnezeu decat Allah si Mahomed este profetul sau“.
Cele patru minarete plasate in colturile curtii interioare simbolizeaza ca Soliman I-ul Magnificul a fost cel al patrulea sultan dupa cucerirea Constantinopolului, iar cele zece balcoane ale minaretelor amintesc ca el a fost cel de al 10-lea sultan al Imperiului Otoman.
In interior se imbina armonia liniilor arhitectonice cu frumusetea decoratiei. Planul interiorului are dimensiuni generoase, de 61 x 70 de metri. Cupola se ridica la 47,75 de metri inaltime si are un diametru de 27,50 de metri la baza. Acoperamantul edificiului este o cascada de formelor rotujite ale cupolei principale si a celor adiacente, ca la multe alte sanctuare mari otomane.
Cupola este strapunsa de 32 de ferestre plasate pe semi-cupole Patru pilastri suporta enorma cupola, iar la est si la vest mai este sustinuta de doua demi-cupole cu inaltime de 40 de metri si cu un diametru de 23 de metri. Lumina patrune pri 138 de ferestre. Arcurile cupolei se sprijina pe cei 4 mari pilastri. Intre acelea, niste arcade triple se sprijina pe coloane monolitice care suporta timpanele. Una dintre coloane, numita coloana Virginitatii, s-a gasit in turnul bisericii Sfintilor Apostoli. Cea de a doua a provenit din Marele Palat bizantin, din apropiere de Sfanta Sofia iar ultimele doua au provenit de la Alexandretta (Iskenderum).
Inscriptiile coranice decorative, care impodobesc interioeul, le-a realizat faimosul caligraf Ahmed Karahisari, impreuna cu elevul sau Hasan Celebi. Zidul de rasarit este acoperit de minunate vitralii. In sec. al 19-lea fratii elvetieni, Fossati, au decorat cupola centrala, ramanand fideli barocului otoman.
Mihrabul (nisa de rugaciune), loja sultanilor si mimber-ul (catedra de vineri) s-au realizat din marmura de Marmara intr-o mare simplitate. Catedra de rugaciune si obloanele ferestrelor de la parter sunt decorate in stil specific oriental, folosind lemn incrustat cu fildes si sidef.
Spre deosebire de alte locasuri imperiale ale capitalei, galeriile laterale nu s-au mai rezervat femeilor, conform obiceiului, ci nobililor si inaltilor slujbasi civili sau militari. Arhitectul Sinan a reusit sa confere spatiului interior o acustica de exceptie, folositoare la lecturarea rugaciunilor in fata unor multimi de credinciosi.
De cupola centrala sunt suspendate oua de strut, ce par niste globuri negre. Acestea nu au proprietati religioase. Mirosul lor respinge constant paianjenii, dar trebuie schimbate anual.
In sec.al 16-lea, moscheea era iluminata de sute de lampi cu ulei. Fumul a provocat multe necazuri, asezandu-se pe suprafetele de sub cupola. Deasupra portii, intr-o nisa, Sinan a practicat mici ferestre de aerisire, prin care micii fulgi de funingine scapau in alta incapere, dar solutia nu s-a dovedit suficienta.
In timpul rugaciunilor se adunau de multe ori circa 5.000 de credinciosi. Respiratia si transpiratia lor crea o mare umiditate in moschee, umiditate care se amesteca cu negrul de fum. De aceea pe atunci cea mai buna cerneala se prepara din acel amestec de funingine si umiditate umana, recoltat de pe zidurile moscheilor foarte frecventate.
La rasarit de moschee, intr-un cimitir retras se ajunge langa mausoleele lui Soliman I-ul Magnificul si al iubitei sale sotii, Roxelana. In apropierea lor, odihneste si fiica Mihrimah, cea care nu a apucat sa-si vada terminata propria moschee, ridicata pe la 1560.
Evlia Celebi, cel mai faimos calator turc, a transmis prin memoriile sale ca marele minaret cu 3 balcoane situat in stanga intrarii principale in Suleymanie Camii a fost numit „Minaretul pretios“, fapt explicat printr-o povestioara.
Constructia moscheii era in intarziere, iar marele Soliman se arata nerabdator sa se roage in ea. Sahul Persiei, auzind asta, a trimis un mesager cu o cutie plina cu bijuterii, scriindu-i: „Am auzit ca nu puteti continua constructia moscheii dumneavoastra din motive financiare. Convertiti aceste pietre in bani si terminati cat mai repede posibil“.
Scrisoarea l-a suparat pe sultan, asa ca a dat cutia cu bijuterii arhitectului Sinan si i-a spus: „Aceste pietre pretioase nu au nici o valoare in comparatie cu pietrele moscheii mele. Amesteca pietrele cu altele pentru a construi minaretul“. Sinan a folosit bijuteriile in construirea minaretului care s-a numit apoi „Minaretul pretios“.
Intorcand atentia spre Sinan, trebuie spus ca opera lui cea mai remarcabila a fost totusi Moscheea lui Selim al II-lea din orasul Edirne (Adrianopolis), construita tarziu, intre 1570-1574. La axcea lucrare Sinan a sfidat proportiile relative acceptate pana atunci. El a obtinut o portanta a arcurilor asemanatoare cu cea de la Sfanta Sofia, dar un edificiu mult mai aerat, in sens propriu si figurat, pentru ca a strapuns zidurile cu mai multe ferestre, pana la limita posibilului. Exemplul sau a fost urmat atent in secolul urmator, la ridicarea Moscheei Albastre si a Moscheei Yeni (Sultan Valide), sau Yeni Validi Djami.